Turcia, între două lumi. Un pod între civilizații sau un stat aflat între ciocan și nicovală?

„Îi vom sprijini pe frații noștri azeri cu toate mijloacele, în lupta lor pentru protejarea integrității lor teritoriale”, a spus ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, în contextul reizbucnirii luptelor în cadrul conflictului azero-armean pentru Nagorno Karabakh. Atitudinea Turciei a provocat multă supărare atât la Moscova, cât și în cancelariile occidentale, însă nu se poate spune că ar fi vorba de un fenomen nou. În ultima vreme, Turcia condusă de președintele Erdogan a făcut mai multe gesturi care ilustrează ambițiile Turciei de a juca un rol mai mare în plan geopolitic și geostrategic.

Story

Unitatea național-statală care stă la baza statului turc modern s-a născut în secolul al XIII-lea, când un trib turcic din Asia Centrală s-a stabilit în Anatolia, sub conducerea emirului Osman. În prima fază, aliații Imperiului Bizantin aflat în decădere, turcii otomani, au pus stăpânire treptat pe întreaga Anatolie, cucerind însuși Constantinopolul în 1453. Sultani turci au adoptat islamul ca religie a imperiului, și sub flagelul acestuia și-au extins puterea pe trei continente. Odată cu momentul convențional al asediului nereușit al Vienei din 1683, a intrat într-un colaps prelungit, cauzat atât de problemele interne, cât și din cauza rivalilor mai puternici care doreau să-și extindă puterea în defavoarea imperiului în decădere: Austria Habsburgică și Rusia țaristă, în parte, și puterile coloniale ale Occidentului, Imperiul Britanic și Franța. Norocul Imperiului Otoman retrograd timp de două secole a fost faptul că, în general, nu a fost preferat de concertul puterilor europene ca balanța puterii să se răstoarne prin căderea prea timpurie a puterii otomane. Aceasta a avut loc numai în urma primului război mondial, deoarece imperiul a luat partea Puterilor Centrale.

După ce pacea inițială de la Sévres a fost înlocuită cu tratatul de la Lausanne, fostul imperiu s-a transformat, sub conducerea lui Kemal Atatürk, într-un stat laicizat, cu adaptarea alfabetului latin și adoptarea unui sistem legal și administrativ caracteristic mai mult Europei seculare decât Asiei musulmane. Deși inițial între Turcia kemalistă și Rusia bolșevică a lui Lenin a existat o simpatie reciprocă, și chiar și un anumit nivel de colaborare, Turcia s-a distanțat de Uniunea Sovietică, iar amenințarea stalinistă de după cel de-al doilea război mondial a împins-o în brațele lumii occidentale, condusă de Statele Unite ale Americii în timpul Războiului Rece. Turcia a acceptat rachete americane pe teritoriul ei și portavioane americane în apele ei. A devenit membru NATO între primii și-a depus cererea de aderare la Comunitatea Europeană – predecesoarea Uniunii Europene – în 1987. Candidatura însă nu și-a găsit o rezolvare favorabilă până în clipa de față și este puțin probabil ca, în cursul deceniilor imediat următoare, Turcia să devine membră deplină a Uniunii, nefiind în clipa de față interes real din partea nici uneia din cele două părți. În deceniile Războiului Rece și cele ale globalizării, statul turc și-a sporit forța demografică, militară, economică și politică, devenind un actor puternic regional, cu interese proprii, și chiar un actor global conjunctural, fiind însă departe de adevăratele superputeri ale lumii, Statele Unite, Federația Rusă sau China.

Interesele statului turc, condus de un președinte competent, dar contestat de mulți, Recep Tayip Erdogan, sunt diverse și variabile, iar conducerea actuală dorește să le valorifice la maxim, chiar și prin prețul unor conflicte limitate, care însă au un potențial de escaladare. În cele ce urmează, vom trece în revistă principalele caracteristici ale politicii externe și ale gândirii geopolitice turcești, cu toate posibilitățile și capcanele acestuia.

Anatolia, care dă în clipa de față majoritatea teritoriului turcesc, în lumea antică a fost cunoscută ca Asia Minor, reprezentând o legătură, o punte geografică între Europa clasică și civilizațiile Orientului Antic. Acest rol intermediar este resimțit și azi de către poporul turc, fiind prins între Europa laică, creștină și liberală, dezvoltată și cu o serie de probleme interne, și lumea arabă musulmană, bogată în resurse și cu o serie de fricțiuni interne, care oricând se pot inflama și se pot transforma în război. O țară mare, importantă cu optzeci de milioane de locuitori, prinsă între două blocuri culturale care fiecare în sine înglobează sute de milioane de suflete, pe de o parte trebuie să se asigure că nu va fi strivită de niciuna din ele, pe de o altă parte, această situație intermediară reprezintă și o serie de oportunități, primind șansa de a prelua din cele două culturi acele elemente care sunt oportune și benefice populației. De exemplu, Turcia, deși are ca religie majoritară islamul, are un sistem juridic bazat pe dreptul civil occidental, și nu pe șariă, totodată nu-și pierde caracterul musulman, islamul protejându-i cultura de relativismul cultural. Negocierile pentru aderare la UE au scos la iveală o serie de diferențe între valorile turcești și cele europene, și deși nu s-a renunțat încă oficial la cererea de aderare, este foarte puțin probabil că acest lucru se va finaliza. Însă o coexistență pașnică, bazată pe tratate bilaterale și cooperare economică și strategică, este în interesul ambelor părți, mai ales pentru că valorile europene apără societatea turcă de radicalizarea religioasă.

Turcia, ca stat european, dar și asiatic, are interese naționale atât în Europa, cât și în Asia. În cadrul Europei, aceste interese au o direcție dublă: pe de o parte, în cazul unității europene, nu ar fi necesar în interes turcesc ca Uniunea să fie una funcțional integrată, având puterea de a dicta în vecinătatea sa imediată; are însă interesul să existe o anumită stabilitate, care să garanteze o cooperare fără probleme majore. Guvernul de la Ankara însă nu are putere reală de a influența procesele de coeziune ale Europei.

În imediata sa vecinătate, în Balcani și în Europa de Est, Turcia are ca interes stabilitatea și dezvoltarea unor parteneri potențiali, mai ales pe plan economic, văzându-i ca fiind piețe pentru mărfurile turcești, în primul rând pentru cele agricole, dar și pentru producția sa de industrie ușoară. Chiar dacă s-a reușit „transformarea Bulgariei într-o suburbie a Istambulului” (expresia folosită de Parrag Khanna în bestsellerul Connectografie, evident, fiind vorba de o metaforă cu multă exagerare, menită totuși să ilustreze anumite tendințe de integrare economică spontană) și întreprinzători turci mici și mari sunt prezenți în mai toate piețele și, prin mărfuri, prin toate supermarketurile Europei Centrale și de Est, acest fenomen însă nu se reflectă și în influența politică. Această lipsă are nu numai cauze de politică realistă, dar și culturale: pentru majoritatea popoarelor din regiune, luptele antiotomane ale trecutului fac parte integrantă din trecutul național, și în anumite cazuri, sunt accentuate și în ziua de azi. În cazul Serbiei și a Greciei, mai mult, în cel al României sau Ungariei, mai puțin, fiind adoptată o abordare mai empatică și practică. Bazele influenței turcești din Balcani sunt însă Bosnia, Kosovo și, mai ales, Albania.

„Dacă Azerbaidjanul în Caucaz și Albania în Balcani nu obțin o poziție regională stabilă și puternică, atunci nici Turcia n-o să fie capabilă să-și mărească influența în cele două regiuni” scrie fostul premier turc, Ahmet Davatoglu, în cartea sa întitulată Adâncuri strategice. Relațiile Azerbaidjanului cu Turcia încă din momentul devenirii independente a fostei republici sovietice între-adevăr sunt cordiale, fraterne, pe baza expresiei „două state, un singur popor”, în spiritul panturcic.

Importanța relațiilor turco-azere este ilustrată și prin conflictul curent din Nagorno Karabah. Dacă Azerbaidjanul va reuși să aibă succes datorită sprijinului turc, nu o să crească numai influența turcă în Caucaz, în spiritul frăției panturce, ci totodată va însemna accesul Turciei la rezervele de gaz și petrol ale Azerbaidjanului. Iar prin asta, nu numai Turcia poate să devină relativ independentă de sursele arabe; totodată, și-ar întări poziția în cadrul NATO. Nu din întâmplare Arabia Saudită a inițiat un embargo unilateral față de Turcia la începutul crizei din Karabah.

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Alte Iscăliri ale Autorului

Alte Categorii

Sonsuz

Bealtaine (/ˈbæl.θənə/)[5] is the Gaelic May Day festival. Most commonly it is held on 1 May, or about halfway between the spring equinox and summer solstice. Historically, it was widely observed throughout Ireland, Scotland, and the Isle of Man. In …

Află mai multe...

Bosonul Higgs

Port scourge of the seven seas dead men tell no tales hands run a shot across the bow smartly yardarm hang the jib bilge grog

Află mai multe...

Best Boat Brands

Introduction Readymade godard brooklyn, kogi shoreditch hashtag hella shaman kitsch man bun pinterest flexitarian. Offal occupy chambray, organic authentic copper mug vice echo park yr

Află mai multe...

Muzică în mișcare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *